Enigmele de la Sinca Veche

Intr-un sat fagarasean din apropierea Brasovului exista o pestera sapata in piatra in
care se petrec fenomene inexplicabile Sinca Veche este un sat compact romanesc
din stravechea si frumoasa Tara a Fagarasului. Primele dovezi despre existenta
lui sunt din secolul al XII-lea. De aici a plecat familia ilustrului Gheorghe
Sincai, marele istoric si filolog roman. In aceasta zona sunt numeroase vestigii
arheologice, marea lor majoritate ramase nedezgropate. Printre enigmele acestei
zone figureaza si ?Manastirea Sapata in Piatra? sau ?Templul de la Sinca Veche?.
Sinca Veche are o istorie cu totul deosebita. In preajma anului 1700, in
perimetrul acestei comune au existat cinci manastiri, cand in toata comunitatea
vietuiau abia cateva sute de suflete. Cele cinci manastiri crestin-ortodoxe -
patru din lemn si una sapata in stanca - sunt, se pare, expresia unui curent
spiritual care a cuprins acest spatiu in urma cu trei secole. In istoria acestui
sat exista si un moment de un dramatism aparte. In anul 1762, cand din ordinul
Mariei Tereza a fost infiintat Regimentul I de granita, locuitorilor satului li
s-a cerut sa paraseasca religia ortodoxa. Atunci s-a petrecut un lucru uimitor,
care demonstreaza credinta acelor oameni, el ramanand consemnat de istoricii
vremii: ?Populatia, aproape in majoritate, nevrand sa primeasca armele de
graniceri si trecerea la uniti, decat sa-si lepede credinta, a preferat sa se
retraga in padurea de miazazi, pe la colibele ce le avea in diferite puncte din
partea aceea. Treptat, apoi, refugiatii si-au construit locuinte statornice,
intemeind o noua comunitate, sub numele de Sinca Noua?. In vechiul sat Sinca au
ramas atunci doar patru familii de nobili romani, doua refugiindu-se si ele dupa
ceva timp si pierzandu-si astfel proprietatile si privilegiile nobiliare. Satul
Sinca Veche a fost recolonizat cu populatie romaneasca, lucrurile reluandu-si
cursul firesc dupa cateva decenii. Cele cinci manastiri s-au risipit una cate
una, cu exceptia celei sapate in piatra. Doar batranii satului isi mai amintesc
ca au existat candva celelalte patru manastiri din lemn, fara a le putea
localiza cu precizie. Anii, secolele au trecut si nimeni nu-si mai aminteste cu
exactitate cine a sapat, cine s-a rugat ori cine a slujit in biserica din piatra.
Au ramas doar incaperile sapate in inima stancilor, situate intr-un decor de o
frumusete fascinanta, si misterul, care atrage din ce in ce mai multi oameni.
Istorie si mister Intrarea in biserica este situata intr-o padure, in care
creste o vegetatie abundenta. Deasupra locului in care este sapata biserica se
vede un palc de salcami tineri. In stanca extrem de fragila (din gresii de
Persani), au fost sapate cinci incaperi, mai mari de un stat de om, cu doua
altare si cu un horn piramidal - adevarata turla -, prin a carui deschidere se
vede cerul. Locul are un farmec cu totul aparte: intrarea in pestera tinde sa
fie acoperita de vegetatia luxurianta; prin ?cupola? din stanca patrund
radacinile salcamilor, ale caror frunze de un verde crud se profileaza pe cerul
albastru. Peisajul din exteriorul pesterii pare desprins dintr-o poveste cu zane
si, intr-adevar, are darul de a stimula imaginatia, de a indemna spre reverie.
Prin peretii grosi ai stancii se simte natura de afara, respirand. Este un loc
de reculegere ideal si, dincolo de toate consideratiile estetice, are un mister
si o puritate cu totul aparte, pe care majoritatea vizitatorilor le sesizeaza de
prima oara. Controversele privind originea acestui lacas sunt numeroase. Presa,
in marea ei majoritate, a preferat variantele mai exotice si comerciale, spre
nemultumirea istoricilor si bucuria unor localnici intreprinzatori, care au pus
pe picioare afaceri destul de bune. Dar dincolo de orice controversa si
speculatie, locul are - asa cum se poate constata - o incarcatura spirituala
aparte, dupa cum o dovedesc marturiile celor care au fost acolo, dintre care
multi sunt preoti si fete bisericesti de rang inalt. De altfel, acest lacas a
fost sfintit, recunoscandu-se astfel si valoarea sa spirituala, acum cativa ani,
de catre Inalt Preasfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului.
Principalele puncte de controversa asupra acestui loc sunt urmatoarele: #
vechimea sa, care este estimata intr-un interval ?destul de larg? - intre 250 si...
7000 de ani. # originea sa: majoritatea cercetatorilor afirma ca este o
manastire crestin-ortodoxa, in timp ce entuziastii sustin ca este dacica sau
chiar predacica, aducand in sprijinul acestei idei existenta catorva inscriptii
ne-crestine de pe unul din peretii altarului. # modul in care a fost construita
- faptul ca are doua altare - ii face pe unii sa creada ca au fost initial doua
biserici, care ulterior au fost unite prin surparea unui perete. Existenta celor
doua altare intareste convingerea unora ca acest lacas nu a fost sapat de
crestini, deoarece nicaieri nu s-a auzit de o biserica cu doua altare. # unele
fenomene bizare care se manifesta in rastimpuri in aceste locuri - cum ar fi
aparitia pe pelicula fotografica a unor sfere de lumina in fata pesterii - i-au
facut pe amatorii de paranormal sa creada ca toata magia acestui loc este data
de o incarcatura energetica aparte. S-a avansat chiar ideea ca aici ar fi unul
din celebrele ?noduri energetice? despre care se vorbeste in parapsihologie. La
toate acestea, se adauga faptul ca la doar trei kilometri, pe drumeagul de tara
care duce spre manastire, se afla un fel de amfiteatru acoperit cu iarba si
arbusti. Acest spatiu, aproape perfect circular, este inaltat cu cativa metri
fata de relieful inconjurator, are un diametru de circa 20 de metri, iar in
interior are un aspect ce nu pare natural - aici existand un fel de terase, ca
in interiorul unei cetati sau asezari fortificate. Nici cei mai batrani
locuitori ai satului nu isi amintesc de vreo destinatie ceva mai recenta a
acelui loc. Sa fie acel ?stadion? - acoperit acum cu iarba si tufe de ienupar si
paducel - ruinele unei vechi asezari dacice? Exista vreo legatura intre cele
doua obiective atat de apropiate unul de celalalt? La toate aceste intrebari nu
s-a raspuns deocamdata. Pentru a afla mai mult si din surse cat mai bine
documentate despre aceasta misterioasa biserica sapata in stanca de la Sinca
Veche, am contactat specialisti in arheologie din Brasov, preoti din partea
locului si din Fagaras, localnici, reporteri, persoane care au avut anumite
experiente mai deosebite legate de acest loc. Incercarea de a patrunde in
misterele locului nu a fost usoara. Misiunea ne-a fost mult ingreunata de
speculatiile halucinante care s-au facut vizavi de acest loc in presa si la
televiziune si care i-au intrigat pe putinii cunoscatori ai problemei,
determinandu-i sa evite contactul cu presa din teama de a nu se expune
ridicolului. Preot Silvestru Popoviciu - Sinca Veche ?Oamenii au distrus
biserica din pestera, cautand comori? *- Parinte, care credeti ca este vechimea
si originea acestei constructii in piatra de la Sinca Veche?* - Arheologii nu si-au
spus ultimul cuvant, dar dupa toate indiciile, asezamantul a fost construit in
jurul anului 1700 de catre o comunitate de calugari ortodocsi. Odata cu el, au
mai fost cladite si alte patru manastiri din lemn. Este greu de crezut ca
manastirea din pestera a putut fi construita dupa 1700. In perioada in care
manastirile ardelene erau daramate unele dupa altele de catre austro-ungari, nu
ar fi putut fi construite cinci lacasuri de cult ortodox. *- Unii sustin ca
acest asezamant este mult mai vechi, de cateva mii de ani, si ca nu ar fi de
origine crestina, ci dacica sau chiar de mai inainte. In sprijinul acestei idei
se aduce argumentul ca inauntru nu exista nici un insemn crestin si, in plus,
sunt cateva inscriptii si simboluri din Extremul Orient...* - Stanca este foarte
friabila, foarte fragila, asa incat inscriptiile, inclusiv steaua lui David si
simbolul Yin-Yang pe care le-ati vazut, nu pot fi mai vechi de cateva decenii.
Ar fi insa intr-adevar interesant de stiut cine le-a facut, deoarece cand am
venit eu aici - acum 30 de ani - ele erau acolo. Cat despre insemnele crestine,
trebuie sa va spun ca atunci cand am venit eu in sat, in pestera era inca masa
in altar. Problema este ca acolo s-a presupus ca au existat comori, iar oamenii
au distrus tot ce era, in cautarea lor. Era mai ales un om, numit Pastarnac,
care avea rude la partid pe vremea aceea. El a distrus multe vestigii
arheologice. Cauta comori... si se pare ca le-a si gasit. El a fost cel care a
strans si icoanele pictate pe sticla din sat, fiind nevoit sa lupt atunci pentru
a pastra aceasta zestre a satului. Avand acoperire de sus, de la partid, el a
putut face cam orice, motiv pentru care o mare parte din dovezile istorice s-au
pierdut. S-a facut o fundatie, ?Gheorghe Sincai?, care sa studieze din punct de
vedere arheologic satul. Dar au fost deturnate, se pare, fondurile, asa incat
aceasta asociatie nu a intreprins nimic clar, doar a imprejmuit cu gard locul.
Cam asa se petrec lucrurile cand oamenii sunt condusi de interese materiale. *-
Ce credeti ca fascineaza asa de mult la aceasta biserica?* - Va avertizez ca
este o parere strict personala, bazata nu pe temeiuri de ordin teoretic, ci pe
cateva observatii proprii. Cred ca cei care au proiectat si realizat aceasta
biserica au fost oameni cu un spirit creator deosebit. Ei au vrut sa-si ajute
mintea si spiritul cu aceasta constructie. Era perfect izolata si ascunsa de
ochii celor din exterior, legatura directa a acestei constructii fiind doar cu
cerul, prin intermediul acelui horn in forma de trunchi de con. Cred ca aceasta
structura, la fel ca si locul, favorizeaza concentrarea, introspectia... Am
ramas mai mult timp in acea pestera si am constatat ca viziunea aceea a cerului
senin si albastru din timpul zilei sau a cerului intunecat si acoperit cu stele
stralucitoare din timpul noptii favorizeaza starea de meditatie. Cei care au
construit aceasta biserica au surprins cele mai importante aspecte din
arhitectura unei biserici ortodoxe. Faptul ca turnul ce se inalta in stanca este
invizibil din exterior, dar constituie o legatura a celor dinauntru cu cerul, mi
se pare un simbol. Ei au conservat chipul bisericii in interiorul acelei stanci,
fara a conta catusi de putin exteriorul. Aici vad istetimea constructorilor:
turla acelei biserici o vezi doar dinauntru, nu si dinafara. *- Locul in care a
fost construit lacasul are o magie aparte, sesizata de multa lume. Cum credeti
ca a fost ales plasamentul de catre cei care au sapat manastirea?* - Oamenii din
vechime, chiar de acum cateva sute de ani, erau mult mai apropiati de natura, si
din aceasta cauza aveau alte simturi, pe care omul modern le-a pierdut. Ei au
ales locul acela din considerente greu de explicat pentru noi. Sunt multi oameni
care spun ca atunci cand intra aici au o stare de reculegere, ca se simt mai
puri; sunt unii, nu putini, care au auzit in interior ceva ca o muzica nespus de
frumoasa si curata. Parerea mea este ca toate aceste trairi apar printr-un
fenomen de acordare a gandirii pe o anumita lungime de unda. Exista asemenea
locuri deosebite, sfinte, in care lungimea de unda a gandirii noastre se poate
modifica, receptionand astfel alte ganduri si trairi decat de obicei, mai
luminoase. Un ultim lucru asupra caruia vreau sa va atrag atentia este cadrul
natural foarte frumos in care a fost amplasata manastirea. Frumusetea naturii
isi pune amprenta asupra acestui lacas. Cred ca cei care au cladit manastirea au
vrut sa fie asa - pentru ca daca pe Dumnezeu Il descoperi in rugaciune, pe om il
descoperi si il cunosti cel mai bine in natura. Fenomene bizare la Sinca Veche
Corul din cer Pentru a ne putea forma o imagine mai clara asupra magiei acestui
loc si a fenomenelor care se produc aici in rastimpuri, am studiat mai multe
relatari ale unor oameni care au fost martori ai unor fenomene bizare. O
descriere despre un asemenea fenomen, impresionanta prin claritatea si
veridicitatea sa, va oferim in continuare: ?Eram in prima zi de dupa Sfanta
Maria Mare, zi de duminica si zi splendida de vara fierbinte, cu cer complet
senin, de un albastru intens. Copiii nostri au ales sa mearga la scaldat in apa
Sincai, iar eu cu sotul meu si cu o prietena am mers la Manastirea Sapata in
Stanca. Prietena mea era nerabdatoare sa ajunga la Templul de la Sinca. Mihai,
sotul meu, a venit si el, ca sa nu fim singure. Ajunsi la manastire, ne-am
petrecut un timp in interior, apoi eu m-am apucat sa fac putina curatenie, mai
precis sa strang resturile de hartie, bidoanele de plastic si bucatile de lemn
smulse din gardul de protectie. Cand tocmai mi-am terminat multumita treaba, m-am
intors involuntar si privirea mi s-a oprit direct pe un briceag infipt in
gardulet. Ma miscasem mult pe acolo, doar facusem curat, si pana atunci nu stiu
cum de nu-l vazusem. Mi-a venit sa zambesc, gandindu-ma ca asta trebuie sa fie ?rasplata?
pentru ca am ingrijit acel loc, care mie imi este foarte drag. Am iesit din
pestera si i-am propus Liviei, prietena mea, sa ne urcam pe stanca si sa privim
in interiorul templului prin spartura de sus. Dupa ce-am cotit insa pe carare,
in dreptul unui bloc de piatra, am ramas amandoua pironite pe loc, caci in acea
clipa s-a auzit de undeva, din vazduh (mie mi s-a parut ca de sus), un cor
barbatesc, ca de patru-cinci voci, deosebit de melodios. Muzica parea
bisericeasca, cuvintele erau foarte clare, dar, spre nedumerirea noastra, desi
eram foarte atente, n-a fost chip sa prindem vreun cuvant cunoscut. Si totusi,
nu pareau straine de limba romana. Era ceva arhaic. A durat cat o strofa. Apoi
nu s-a mai auzit nimic. Mare ne-a fost mirarea! Dupa ce am stat cateva minute
deasupra templului, la intoarcere, cand am ajuns langa blocul de piatra de unde
am auzit acel cor, am avut amandoua acelasi gand: ?Oare nu se va mai auzi o data??.
Nu, nu s-a mai auzit si am trecut destul de repede mai departe. Dar, culmea,
dupa cativa pasi, s-a auzit din nou acelasi cor, fara nici o diferenta. Cand era
aproape de final, mi-am adus aminte ca-l lasasem pe sotul meu la intrarea in
templu, cioplind ceva cu briceagul gasit mai inainte. M-am repezit sa-l fac
atent. Da, auzise si el. Abia ce ne adunasem toti trei, cand apare o doamna
tanara si extrem de frumoasa, urcand in graba dealul ?sa vada calugarii?. A fost
surprinsa sa afle ca aici nu mai sunt calugari de trei sute de ani, doar auzise
cantecul! La scurt timp, au aparut si sotul si baietelul ei, dar acestia nu
auzisera nimic. Erau la masina, la baza dealului. Muzica era atat de limpede,
atat de reala, de coplesitoare, incat atunci nu ne-am pus problema de unde vin
acele armonii sonore. Abia apoi ne-am intrebat daca nu cumva chiar exista un cor
in zona, dar in locurile acelea se afla numai satul Sinca Veche, care nu a avut
niciodata cor bisericesc, iar vocile veneau de sus. Si mai era un lucru: desi
cunosc destul de bine mai multe limbi, cuvintele acelea, in ciuda faptului ca
sunau extrem de familiar si se auzeau foarte clar, nu puteau fi intelese. De
fiecare data, ne-am concentrat sa deslusim macar un cuvant, ca sa ne dam seama
in ce limba canta, dar n-am recunoscut nimic. Am ramas o vreme la templu cu noii
sositi, care erau acolo pentru prima oara, oferindu-le detalii despre acel loc.
Pentru a putea vedea ce este inauntru, am folosit bricheta sotului meu, pana i s-a
epuizat gazul. Ne-am despartit de noile noastre cunostinte, lasandu-le numerele
de telefon, ocazie cu care am aflat - vazand portvizitul tinerei femeii - ca
lucra undeva in Ministerul de Interne (numele ei nu-l mai retin). Credeam ca
lantul de fenomene inedite s-a sfarsit si ne-am continuat excursia prin valea
inverzita de pe Paraul Cretu (unde se afla si manastirea). Ultima surpriza a
fost de proportii mai mici, dar intregeste magia acelei zile. Prin locurile
izolate din aceasta vale, pe unde nu trec decat ciobanii, privirea ne-a fost
atrasa de un loc din iarba, in care sclipea o bricheta perfect identica cu cea
consumata de sotul meu cu o ora inainte. Parca rasarise din pamant. Cunosc de
zeci de ani aceasta vale, vin aici pe tot timpul verii, intrucat am o casa in
apropiere, si nu stiu cine de prin sat ar fi putut lasa in acele pustietati o
asemenea bricheta, repet: perfect identica cu cea pe care o consumasem inainte.
Ce era sa mai zic? Cand e sa fie, este!?. Povestea aceasta are ca protagonisti
doi doctori conferentiari universitari ai catedrei de matematica: conf. univ. dr.
Livia Sangeorzan si conf. univ. dr. Tofan Doina, precum si un profesor
universitar: dr. Tofan Mihai (considerat unul din cei mai competenti oameni de
stiinta in domeniul mecanicii din Europa). Intrebati daca sunt de acord sa le
declinam identitatea, spre uimirea mea, ei au fost de acord, spunand: ?Asa a
fost, asa ca nu avem nici o retinere?. Legende si mistere ale Manastirii Sapate
in Stanca Locul in care se implinesc dorintele # Intr-una din incaperile
manastirii, in locul in care patrund razele de soare prin cupola sapata in
stanca, se spune ca se implinesc toate dorintele bune si curate. Acest templu
era numit, de altfel, de unii localnici Manastirea Ursitelor sau, mai nou,
Templul Ursitelor. Acum un secol, fetele de maritat si flacaii se urcau pe
dealul Plesu, unde este sapata manastirea, si aruncau o roata cu paie in flacari,
cu credinta ca, vazand desenele facute de foc si traseul rotii, isi vor afla ?ursita?
si se vor casatori in acel an. # Cel mai bine este sa-ti spui dorintele si sa te
rogi pentru implinirea lor in Manastirea Ursitelor in trei zile ale anului:
Sfantul Gheorghe, Lasata Secului de Pasti si de Schimbarea la Fata. Unii
localnici, printre care si un roman care traieste in SUA si care a copilarit pe
aceste locuri, afirma ca - in anumite momente - viata lor a fost schimbata
decisiv in bine de catre influenta acestui loc. Un moment relevant povestit de G.
Moldovan a fost atunci cand, in 1953, era banuit de colaborare cu Rezistenta
anticomunista din Muntii Fagarasului (care, intr-adevar, a actionat in acele
locuri cu o darzenie si un curaj iesite din comun) si era cautat pentru a fi
arestat. In acel moment, i-au aparut nopti la rand in vis fiinte de lumina, care
ii dadeau indicatii ce sa faca, pe unde sa umble si unde sa se ascunda de
urmaritorii securisti, care cu siguranta l-ar fi trimis in fata plutonului de
executie sau intr-una din inchisorile mortii. # O vizitatoare, Cecilia L. din
Cluj, povesteste ca in timpul rugaciunii in manastire, a vazut ?un sir de fiinte
ca niste sfere albe, stralucitoare?, urcand spre manastire, si in urma lor pe
mama sa, pe care nu o mai vazuse de mult timp si de care ii era foarte dor. Pe
moment, nu a stiut cum sa interpreteze aceasta viziune. Ajunsa acasa insa, a
primit pe nepusa masa vizita mamei sale care venise s-o vada. Globurile
stralucitoare Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase
- care in momentul fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma
unor globuri stralucitoare, de dimensiuni diferite, cu un centru alb intens si
cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen apar aceste sfere de
lumina, dar ele nu fac decat sa demonstreze ca aici se produc intr-adevar - in
anumite momente - fenomene energetice inca necunoscute, comparabile cu cele din
celebra padure Baciu, de langa Cluj. Livia S. din Brasov povesteste ca, pe cand
se afla intr-o stare de reculegere in interiorul pesterii, s-a speriat pur si
simplu cand a fost cuprinsa de un val orbitor de lumina, venit din neant.
Acelasi fenomen, dar de o intensitate mai mica, este povestit si de localnici,
care spun ca au avut perceptii de acest fel, mai ales cand erau copii. Atunci,
ei vedeau adesea globuri de lumina care pareau insufletite. Sa fie vorba de
aceeasi lumina surprinsa si pe pelicula? Cristale de comunicare cu lumea de
dincolo Se vorbeste foarte mult despre niste cristale de cuart, prin intermediul
carora cei din vechime ar fi comunicat din aceasta pestera cu ?lumi superioare?
ori cu fiinte din alte dimensiuni. G. Moldovan afirma chiar ca, in mod periodic,
din pamantul pesterii apar asemenea cristale de cuart, care insa sunt furate de
catre turisti sau de catre amatorii de suveniruri din imprejurimi. Initial, am
crezut ca aceste cristale sunt o pura fantezie (eventual cu nuante publicitare),
dar ulterior am luat cunostinta de doua relatari venite din partea unor persoane
de a caror buna credinta cu greu te-ai putea indoi, care au aruncat o alta
lumina asupra situatiei. Prima relatare, care a fost inclusa la momentul
respectiv si in paginile unor publicatii (cum ar fi ?Monitorul? de Brasov),
apartine unui reporter al TVR. In 1996, Lucian Babeanu a ajuns impreuna cu un
grup in Manastirea Sapata in Stanca. La scurt timp dupa intrarea in incinta,
camera de filmat a reporterului a inceput sa se comporte bizar: pornea si se
oprea din inregistrare dupa bunul sau plac, neraspunzand la comenzi. Se parea ca
acest fenomen nu a fost insotit de alte urmari. Ajuns insa inapoi la studiouri
si vizionand materialele inregistrate, reporterul a observat uimit imagini pe
care nici el si nici ceilalti nu le vazusera in pestera la momentul filmarii. Pe
banda apareau sfere de lumina, care straluceau intens, iar la un moment dat
aparea chiar un obiect, pe care reporterul l-a definit ca ?un diamant de o
marime apreciabila?. Dupa o zi, inregistrarile acelea bizare, in total sapte
minute, au disparut de pe banda, aparand in schimb o silueta invesmantata intr-o
mantie inchisa la culoare, iar in planul indepartat vazandu-se ?o mana luminoasa?.
Aceasta caseta a fost vizionata de mai multi martori, la momentul respectiv. O
alta relatare este a aceleiasi Doina T., care (in aceeasi zi in care a auzit si
corul) a fost martora unui fenomen oarecum similar: ?Eram in interiorul pesterii
si am inchis pentru cateva minute ochii, pentru a ma reculege. Cand i-am deschis,
vazul mi se obisnuise cu intunericul si pe tavanul incaperii in care ma aflam am
vazut un cristal stralucitor, de dimensiuni mici (cativa milimetri). Se vedea
foarte clar pe tavanul incaperii, fiind imposibil sa fi fost un efect de lumina?.
Barbaria vizitatorilor ucide locul In urma cu zece-douazeci de ani, manastirea
de la Sinca Veche putea fi gasita cu greu printre tufele spinoase, vegetatia cu
aspect luxuriant si serpii care traversau grabiti potecile de pe dealul Plesu.
Locuitorii mai vechi de aici spun ca nici ciobanii nu stiau bine unde se afla
aceasta pestera, in ciuda faptului ca era situata la numai doua-trei sute de
metri de drumul pe care veneau zilnic cu oile. Dintre cei care ajungeau la
pestera, putini indrazneau sa intre pana in ultimele incaperi, care erau extrem
de intunecoase. Cand am vizitat, recent, Manastirea Sapata in Stanca, ea avea un
aspect care mi-a parut trist: nume diverse scrijelite in pereti, gunoaie si
bidoane aruncate, deschiderile si ferestrele din stanca largite de vizitatori.
Ceva din stralucirea locului disparuse pur si simplu. Mi-a parut bine ca aveam o
descriere veche a pesterii, pentru ca acum ea nu mai transmitea acelasi farmec.
Locul acela minunat parca obosise sub povara curiosilor si a turistilor. Am
intrebat si alti oameni care cunosteau demult acele locuri si mi-au confirmat
ceea ce observasem: stralucirea Manastirii din Sinca Veche paleste sub barbaria
vizitatorilor. Mi s-a povestit ca din ce in ce mai des, linistea si pacea aceea
extraordinara, fascinanta a padurii sunt sfasiate de difuzoarele in care este
racnita muzica vanzatorilor ambulanti sau a celor cu gratare si bautura, veniti
?la iarba verde?, la manastire. Nu este vorba doar de o modificare fizica a
locului, ci de ceva in plus: atmosfera din acest loc incepe sa fie alta.
Manastirea de piatra din Sinca Veche are nevoie de ocrotire, de respectul si de
smerenia celor ce-o viziteaza. Curatenia sufleteasca si incantarea pe care le-a
transmis atator zeci si sute de vizitatori vor deveni o amintire (si deja au
devenit intr-o anumita masura), daca locul acesta va fi sufocat de gunoaie si
profanat de inscriptii stupide. Daca veti vizita acest loc magic, faceti-o in
liniste, curatati-i gunoaiele si nu permiteti sa se mai distruga nici un
centimetru din el, pentru ca altfel vom fi mai saraci cu o minune.